Tuesday, August 18, 2009

Recomandari

The easy way out, sau, mai degraba, back in. Via Arana.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?

Nu-s adeptul lecturilor "situationale", ca sa nu spun utilitare, si asta pentru ca sunt object-oriented in general, dar cu un usor efort de imaginatie as sugera poate Memoriile postume ale lui Bras Cubas, de Machado de Assis. Pentru umor, pentru ironie, pentru caricaturizare. Asta ca safe bet, pentru ca in cazul unor anumite persoane as merge mai degraba pe un monstru intelectual german, un Munte Vrajit (Thomas Mann), daca nu chiar Zarathustra (ghici cine). De ce? Pentru ca imersiunea nu e doar temporara, nu dispare odata cu intoarcerea ultimei file. Si pentru ca descurajeaza folosirea leacurilor, peticelor, solutiilor provizorii.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?

Steppenwolf, Hesse. Simplu, pentru ca eu sunt.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?

Iosif si fratii sai de Thomas Mann. Ca sa avem ce vorbi o luna (asta dupa luna de care ai nevoie pentru a o citi :P). Si pentru ca "placerea lecturii" - urasc expresia, din motive probabil evidente pentru cei ce au mai citit pe aici - e mai layered si mai completa decat in cazul (aproape) oricarei alte carti citite.

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?

Ah, sunt multe, dar eu imi aduc aminte cu mare placere de o colectie de poeme epice medievale transpuse in proza de cineva. Tristan si Isolda sau Legenda lui Roland nu ar trebui sa lipseasca din inima niciunui copil.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător?

Zen & the Art of Motorcycle Maintenance, Robert Pirsig. Ea insasi o calatorie, atat spatiala cat si introspectiva, ba chiar metafizica, se potriveste perfect, dar cu o conditie - sa calatoresti singur, sau poate in doi, dar atat.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?

Nu am asa ceva, imi e greu sa imi imaginez situatia. Probabil ar fi bine sa citeasca Walden, de H.D. Thoreau, poate intelege niste lucruri...

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura?

Poate ca niciuna, pentru ca nu merita sau nu i se potriveste. Poate ceva usurel, dar nu total cretin, un Of Mice and Men (Steinbeck), ca sa ii trezesc interesu fara a il/o obliga sa depuna mari eforturi. Poate ceva ciudat, departe de traditii, norme si clisee, un Calvino sau un Boris Vian, ca sa ii demonstrez ca literatura nu este nici pe departe plictisitoare. Sau poate ceva daramator, un adevarat test pe care probabil il va pica, dar si daca il trece... Toamna patriarhului (Marquez), Jocul cu margele de sticla (Hesse), Orasul si cainii (Llosa) ar fi exemple foarte diferite, dar functionale. Ce cale as alege dintre acestea? depinde de persoana, probabil depinde mult si de moodul meu in momentul respectiv...

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia “cu nasul pe sus”?

Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar. Ca sa invete umilinta de la cel mai puternic om al vremii sale.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?

Tot Arana, ceea ce imi face sarcina destul de usoara. Penru variatie, nu voi repeta ce am zis la unul din punctele anterioare, ci voi numi o carte pe care am amintit-o doar in treacat: Asa grait-a Zarathustra, Friedrich Wilhelm Nietzsche. Pentru ca devastatoarea forta a germanului e un val care te poate ineca, dar daca esti in stare sa il stapanesti, te poate duce oriunde.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?

Gog, Papini. Merge chiar si daca acea persoana chiar le-a vazut pe toate (da, nu neg din start aceasta posibilitate).