Ploua, torential. Ud pana la piele, merg pe jos spre casa ascultand muzica, nu stiu ce, de fapt stiu, dar nu conteaza. Playerul poate sa moara in orice moment definitiv, e 3 sau 4 noaptea, sunt obosit, mi-e sete si guess what, sunt fascinat, cu ochii mari, de copil care vede lumea pentru prima oara. Uit ca lumea aia e doar a mea, tin sa mai spun cuiva, de parca am descoperit cine stie ce noutate... sau poate chiar am descoperit.
Ma trezesc pe plaja, ma doare spatele si jumatate din toti muschii, ma duc sa imi iau o bere sau poate intru in apa inainte, ca si'asa am dormit cu slipul pe mine. Apa e rece, ba nu, e ok, ba nu, e rece DAR e ok. Cer de Monet, dar in curand seamana cu cel al lui El Greco, de deasupra orasului Toledo, a inceput din nou sa ploua si nu exista nimic mai frumos - altfel da, dar mai frumos nu. Sunt din nou copilul care refuza cu incapatanare sa ierarhizeze un apus de soare, un zambet, o Judas bruna si cremoasa, un riff al lui Sanders si o pagina a lui Hesse. Si nimic din acestea nu e mai bun sau mai rau decat vreunul din acei demoni analitici care sustin printre altele ca trebuie sa existe o ierarhie in toate. Singura departajare trebuie sa fie temporala, si nu e relativa, ci absoluta, nu exista decat prezentul, visul pe care ti-l amintesti nu exista, ci doar amintirea lui.
Un slideshow. Vad un tablou de Zurbaran, o catedrala, un peisaj de munte. Vad oameni care se joaca, vad oameni care se joaca fara sa stie ca se joaca, ma vad pe mine. "Vad" mirosul de scortisoara din vinul fiert, arpegiile ultrarapide ale unei japoneze nebune, atingerea unei maini. Miles Davis, ninsoare, VW-ul Karmann Ghia care e tot timpul pe strada aia, o panta coborata cu 60 la orape bicicleta, Prostitute fvkken Disfigurement, Demian, ciuperci la gratar, o privire, din nou, un zambet, Coriolan, primul "miros de iarna" din noiembrie, o casa acoperita de iedera, Zarathustra, VAT 69... Dar nu pot atinge, gusta, musca, saruta, rupe, sfasia. Doar el poate, copilul - el creaza si distruge, el e Dumnezeu si diavol, el e supraomul, si Freddy intuia asta, dar poate nu simtea destul. Vine cand vrea, pleaca la fel, e violent si tandru, lumea e a lui dar refuza orice responsabilitate, e un stapan nebun, un creator atat de fascinat de propria creatie incat nu poate sa nu o distruga.
Ma plimb printr-un cimitir si vreau sa fiu singur cu cei de sub lespezi. Ei nu au alta menire decat de a ii face pe plac copilului, in admiratie muta pentru viata. Ceilalti, cei vii dar morti, il dezgusta. Au aceeasi carne, aceleasi oase, aceeasi nevoie de hrana de toate felurile ca si mine si il fac sa se intrebe daca mai are vreun rost. Daca merita traita o zi pentru o clipa, oricat de Kronos, zeu al timpului, ai fi. Incerc sa il conving ca da, ii arat ca sunt singur si suveran, sau ii arat ca nici pe altii, cativa, nu i-au parasit inca zeii. Ii arat ca nu cred in zei, incerc il conving ca el insusi nu exista, adica nu exista fara mine. Nu reusesc intotdeauna...
Scriu, nu stiu de ce, el nu citeste pentru ca oricum stie deja. Poate ca incerc sa ma conving ca il pot totusi pastra, chiar asa, capricios si incapatanat, langa mine. Poate chiar vreau sa cred ca il pot schimba, sa il fac sa invete si el ceva, for a change, pentru ca eu am invatat destule de la el. Destule? Tot. Incoerent, ciudat, aproape schizo, evident ca nu am succes, dar lui oricum nu ii plac tintele, scopurile, telurile. Nici mie, macar atat avem in comun.
L.E. no, i haven't lost it, bear with me on this :D
Ma trezesc pe plaja, ma doare spatele si jumatate din toti muschii, ma duc sa imi iau o bere sau poate intru in apa inainte, ca si'asa am dormit cu slipul pe mine. Apa e rece, ba nu, e ok, ba nu, e rece DAR e ok. Cer de Monet, dar in curand seamana cu cel al lui El Greco, de deasupra orasului Toledo, a inceput din nou sa ploua si nu exista nimic mai frumos - altfel da, dar mai frumos nu. Sunt din nou copilul care refuza cu incapatanare sa ierarhizeze un apus de soare, un zambet, o Judas bruna si cremoasa, un riff al lui Sanders si o pagina a lui Hesse. Si nimic din acestea nu e mai bun sau mai rau decat vreunul din acei demoni analitici care sustin printre altele ca trebuie sa existe o ierarhie in toate. Singura departajare trebuie sa fie temporala, si nu e relativa, ci absoluta, nu exista decat prezentul, visul pe care ti-l amintesti nu exista, ci doar amintirea lui.
Un slideshow. Vad un tablou de Zurbaran, o catedrala, un peisaj de munte. Vad oameni care se joaca, vad oameni care se joaca fara sa stie ca se joaca, ma vad pe mine. "Vad" mirosul de scortisoara din vinul fiert, arpegiile ultrarapide ale unei japoneze nebune, atingerea unei maini. Miles Davis, ninsoare, VW-ul Karmann Ghia care e tot timpul pe strada aia, o panta coborata cu 60 la orape bicicleta, Prostitute fvkken Disfigurement, Demian, ciuperci la gratar, o privire, din nou, un zambet, Coriolan, primul "miros de iarna" din noiembrie, o casa acoperita de iedera, Zarathustra, VAT 69... Dar nu pot atinge, gusta, musca, saruta, rupe, sfasia. Doar el poate, copilul - el creaza si distruge, el e Dumnezeu si diavol, el e supraomul, si Freddy intuia asta, dar poate nu simtea destul. Vine cand vrea, pleaca la fel, e violent si tandru, lumea e a lui dar refuza orice responsabilitate, e un stapan nebun, un creator atat de fascinat de propria creatie incat nu poate sa nu o distruga.
Ma plimb printr-un cimitir si vreau sa fiu singur cu cei de sub lespezi. Ei nu au alta menire decat de a ii face pe plac copilului, in admiratie muta pentru viata. Ceilalti, cei vii dar morti, il dezgusta. Au aceeasi carne, aceleasi oase, aceeasi nevoie de hrana de toate felurile ca si mine si il fac sa se intrebe daca mai are vreun rost. Daca merita traita o zi pentru o clipa, oricat de Kronos, zeu al timpului, ai fi. Incerc sa il conving ca da, ii arat ca sunt singur si suveran, sau ii arat ca nici pe altii, cativa, nu i-au parasit inca zeii. Ii arat ca nu cred in zei, incerc il conving ca el insusi nu exista, adica nu exista fara mine. Nu reusesc intotdeauna...
Scriu, nu stiu de ce, el nu citeste pentru ca oricum stie deja. Poate ca incerc sa ma conving ca il pot totusi pastra, chiar asa, capricios si incapatanat, langa mine. Poate chiar vreau sa cred ca il pot schimba, sa il fac sa invete si el ceva, for a change, pentru ca eu am invatat destule de la el. Destule? Tot. Incoerent, ciudat, aproape schizo, evident ca nu am succes, dar lui oricum nu ii plac tintele, scopurile, telurile. Nici mie, macar atat avem in comun.
L.E. no, i haven't lost it, bear with me on this :D
