Tuesday, April 13, 2010

Reader's block si alte distractii

Rewind vreo 15 ani. Curtea bunicii mele, vacanta. Sezlong la umbra, o absolut necesara sticla de compot homemade si o carte in mana. Si injuraturi (sau ma rog...) cand se intuneca. Cate un pas, spre prezent: Stapanul inelelor, cu lanterna sub plapuma, dupa ora de culcare. Cartea deschisa, pe canapea, ochii fugind intre paginile ei si olimpiada de iarna de la Nagano. Apoi, calupuri de cateva randuri in timpul turului adversarilor din Heroes. Zeci de volume citite in orele de matematica din liceu. Numele trandafirului, confiscat si inapoiat. Mai tarziu, 2-3 pagini pentru fiecare statie de tramvai, 20-30 pentru fiecare ora de curs (deh, eram adesea intrerupt). Carti citite iarna, in parc, pana nu imi mai simteam degetele dand pagina, carti citite in loc de materia pentru diverse examene, carti citite pe tren, pe calculator, in baie.

Si-acum, sunt in punctul de cotitura pe care il cunosc atat de bine si il urasc atat de mult. Sa o inchid si sa o pun in raft? Sa citesc in continuare, tratand lectura cum trateaza altii spalatul vaselor? Sa merg in ritmul ei, chiar daca asta inseamna cateva pagini pe saptamana, asteptand sa isi dezvaluie comorile? Nici macar nu conteaza despre ce e vorba. Am trecut prin asta cu Orb prin Gaza, de Huxley. Am lasat-o, am inceoput altceva. Si apoi altceva. Si m-am intors la Orb... si am terminat-o in trei zile. Am mai patit-o si cu Muntele vrajit, dar acolo am insistat. M-am luptat cu ea fix cum nu-mi place sa ma lupt cu cartile pana am ajuns cei mai buni prieteni. Si mi s-a mai intamplat cu multe altele pe care se aduna praful si in ziua de azi. Si tot nu am reusit sa gasesc vreo regula. Ciudat, in situatii similare, parca mai usor mi-e cu oamenii.

Totusi, hai sa spun - de data asta, cel care nu ma lasa sa ma apropii dar nici nu-mi da drumul sa plec e Svevo. Si anume O viata, roman care, fara a fi in vreun fel greu (btw... dar nu, las pe alta data), fara a fi macar plictisitor, ma tine blocat de vreo luna incoace. Nu intamplator am adus aminte de Huxley si Mann - Svevo e italian, german (ceea ce nu ar fi de mirare) dar cumva si britanic. Nu ca as sti ce elemente sa ii atribui de la fiecare, sau sa il apropii de diversi alti scritori. Mai spuneam eu cate ceva de Constiinta lui Zeno, in linii mari gasesc si aici ce gaseam si acolo. Dar nu se misca. Hamsun-ul de dinainte, Rodul pamantului, dimpotriva, m-a tinut cat se poate de aproape si am numai lucruri bune de spus, numai ca nu reusesc sa ma adun sa le si spun. Oh well.

Cat despre alte distractii, muzica noua de shareuit nu prea am, dumnezei de omorat nici atat (si aici ma simt ca un batran soldat pe timp de pace). Am niste spiridusi care imi tot misuna prin cap dar nu am reusit sa ii prind inca. I'll keep you guys posted. Oricum, mi se confirma, daca era nevoie, ca sunt mai degraba omul care se trezeste in vama si umple cu litere un ambalaj de... ceva dupa ca nu a mai scris nimic luni de zile decat bloggerul care sa vina macar oarecum regulat cu cate un update. Oh well, again.

P.S. Nu mi-ar fi venit sa cred ca efectul a 10 ani de separare e o ambiguitate totala in ce priveste asemanarea/deosebirea. Vechii mei colegi de scoala sunt identici cu acei copii de 14-15 ani. Si in acelasi timp, sunt cu totul alte persoane. Fascinant ca experiment social de o seara, si in cazul unora chiar mai mult de atat.

Si inca ceva - mergeti la concerte! Setherial sau John McLaughlin, Slayer sau Deicide, Mayhem sau Hiromi, Zakir Hussain si cine-o mai veni la Garana, aveti de unde alege. Mergeti! Muzica live e o experienta pe care nu o mai gasiti niciunde.