Nu-s un fan al colectiei Literatura de la Cotidianul, dar trebuie sa fii prost ca sa nu recunosti ca unele din cartile aparute sunt valoroase (nu multe,totusi), sau al naibii de snob ca acea valoare sa paleasca pentru ca e vorba de un proiect adresat cititorilor de ziar. That out of the way, pot spune ca am dat de cuvintele din titlul postului cautand informatii despre un roman ce urma sa apara in cadrul colectiei respective. Nu mai stiu cum o chema pe scriitoare, stiu insa ca romanul purta numele "Bebelusul" si pe Wikipedia (nu tocmai cea mai de incredere sursa de informare, dar in cele mai multe cazuri cea mai rapida) scria ca a fost conceput (macar in parte) pentru a compensa lipsa personajelor-bebelusi.
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost o intrebare - de ce ai vrea personaje-bebelusi in literatura? Trecand peste posibilitatea, in diverse curente, ca prin alegorii si simbolistica (sau doar dintr-o joaca) sa ai personaj principal chiar si un bolovan, prezenta copiilor sub 3-4 ani aproape exclusiv ca "obiecte de decor", menite doar sa coloreze intr-un anumit fel ce e important, mi se pare cat se poate de normala. Nu vad ce ar putea fi interesant pentru un scriitor la o fiinta a carei activitate emotionala e intensa, dar lipsita de complexitate - asta ca sa nu mai vorbesc de ce se intampla cu un bebelus, din exterior privind: nimic, sau nu mare lucru. Si, de parca nu era sufient, posibilitatile de comunicare ale "subiectului" stim cu totii cat de limitate sunt. Repet, argumentele de fata se refera la cazul in care incercam sa pastram macar o bruma de realism (lucru pe care nu il consider neaparat necesar literaturii de calitate), altfel putem la fel de bine sa ne plangem ca nu am gasit niciun roman in care personajul principal era o mapa de plastic.
Dincolo de asta, apare inca o intrebare. Si anume, este oare de datoria unui creator sa incerce sa umple eventualele gauri din arta pe care o practica? "Sa incerce" nu e bold degeaba, aproape intotdeauna cei cu adevarat speciali au ajuns sa ocupe o nisa ce nu fusese (suficient) explorata inainte, dar daca am interpretat corect toate semnalele, asta nu s-a intamplat pentru ca ei s-ar fi chinuit sa rezolve o problema a distributiei subiectelor la momentul respectiv. Nu cred ca sunt departe de adevar cand spun ca, daca o tema nu e reprezentata in literatura/pictura/muzica/ etc., foarte probabil cauza e ca nu are cine sa scrie/picteze/compuna asa ceva. Iar daca tu te ocupi de "carenta" respectiva dintr-un fel de simt al datoriei, probabilitatea, si asa infima, sa fii persoana potrivita devine nula.
Da, eu cred in imaginea idealizata a artistului care comunica, prin creatie, exclusiv ce simte ca trebuie sa comunice. Si, desi stiu ca suntem de multe ori pacaliti de cei care fac comert cu idei, ganduri si sentimente, nu cred ca voi renunta prea curand la aceasta imagine.
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost o intrebare - de ce ai vrea personaje-bebelusi in literatura? Trecand peste posibilitatea, in diverse curente, ca prin alegorii si simbolistica (sau doar dintr-o joaca) sa ai personaj principal chiar si un bolovan, prezenta copiilor sub 3-4 ani aproape exclusiv ca "obiecte de decor", menite doar sa coloreze intr-un anumit fel ce e important, mi se pare cat se poate de normala. Nu vad ce ar putea fi interesant pentru un scriitor la o fiinta a carei activitate emotionala e intensa, dar lipsita de complexitate - asta ca sa nu mai vorbesc de ce se intampla cu un bebelus, din exterior privind: nimic, sau nu mare lucru. Si, de parca nu era sufient, posibilitatile de comunicare ale "subiectului" stim cu totii cat de limitate sunt. Repet, argumentele de fata se refera la cazul in care incercam sa pastram macar o bruma de realism (lucru pe care nu il consider neaparat necesar literaturii de calitate), altfel putem la fel de bine sa ne plangem ca nu am gasit niciun roman in care personajul principal era o mapa de plastic.
Dincolo de asta, apare inca o intrebare. Si anume, este oare de datoria unui creator sa incerce sa umple eventualele gauri din arta pe care o practica? "Sa incerce" nu e bold degeaba, aproape intotdeauna cei cu adevarat speciali au ajuns sa ocupe o nisa ce nu fusese (suficient) explorata inainte, dar daca am interpretat corect toate semnalele, asta nu s-a intamplat pentru ca ei s-ar fi chinuit sa rezolve o problema a distributiei subiectelor la momentul respectiv. Nu cred ca sunt departe de adevar cand spun ca, daca o tema nu e reprezentata in literatura/pictura/muzica/ etc., foarte probabil cauza e ca nu are cine sa scrie/picteze/compuna asa ceva. Iar daca tu te ocupi de "carenta" respectiva dintr-un fel de simt al datoriei, probabilitatea, si asa infima, sa fii persoana potrivita devine nula.
Da, eu cred in imaginea idealizata a artistului care comunica, prin creatie, exclusiv ce simte ca trebuie sa comunice. Si, desi stiu ca suntem de multe ori pacaliti de cei care fac comert cu idei, ganduri si sentimente, nu cred ca voi renunta prea curand la aceasta imagine.
6 comments:
Voi trece de primele paragrafe mentionand ca prefer situatia prezenta in detrimentul "Waiter, there are too many babies in my literature !"
Legat de final... Exista o mare lacuna la nivel ideatic ce genereaza tot felul de curente ce pot fi usor interpretate de "prost gust". Desigur, nu sunt in masura sa definesc "prostul gust" literar fiind o notiune absolut subiectiva. Cred ca exista un curent de a promova curente, fiecare cu adeptii lui. De cele mai multe ori, din asta deriva o lipsa de originalitate, implicit o lipsa de inovatie, pentru ca penultimul paragraf la asta se refera in sine, la inovatie. Mi se pare putin probabil ca o persoana sa exploateze o idee din datorie. Arta, literatura, filosofia sunt atasate propriei persoane, prin urmare, nu datoria muleaza ideea.
Legat de tema "nereprezentata"... ai auzit tu de o tema in istorie care a existat si nu a exploatat-o nimeni ? E un fel de: "ai auzit de ideea de care n-a auzit nimeni" ?
Ideile exista, toti afirmam asta, ramane sa le descoperim, enuntam si exploatam. Cred ca problema este mai mare in primele doua faze.
Eu nu pot sesiza diferenta intre artistul ideal si comerciantul de idei.
"Legat de tema "nereprezentata"... ai auzit tu de o tema in istorie care a existat si nu a exploatat-o nimeni ?" In anno domini 2008 mi'ar fi greu, dar iti pot da, fara prea mult efort, destule exemple de "pana la 'nume_autor' n'a scris nimeni despre 'subiect'". Sper ca e evidenta totusi diferenta intre idei si subiecte - poti sa scrii prima carte din istorie despre viata sexuala a varanului de komodo, dar asta nu presupune ca aduci si idei noi.
Cat despre artistul ideal si comerciantul de idei - ultimul are, in general, trasaturile oricarui negustor. Advertising, ambalaje care-ti iau ochii, practici "nastrusnice" de marketing gen "buy one get one free" (se practica cu succes si pe plan ideatic, trust me). Ca sa nu mai zic ca nu se intampla rar ca produsul, desi atragator si aparent rezistent, sa se strice dupa cateva folosiri.
Artistul ideal, daca vrei, e cineva care te primeste in casa lui si iti da sa mananci din mancarea din care se infrupta si el, situatie pe care o prefer fara rezerve unui pranz la un restaurant.
O simpla curiozitate: La definitia "artistului ideal" unde l-ai plasa pe Dali ? Mai mult, ce artist crezi ca se apropie de idealul tau ? Presupun ca "idealul" se confunda cu un arhetip utopic. Sau vorbesti de o alta nuanta a idealului, aceea umana si subiectiva ?
Dali, Dali, Dali. Peste tot Dali. Primul nume, in pictura care apare pe buzele a 90% din tinerii "intelectuali" (inclusiv cei fara ghilimele). Pentru multi, pictura incepe (si asta e foarte grav) si se termina cu Dali. Chiar atat de lipsiti de personalitate sa fim incat sa punem (aproape) toti acelasi artist pe prima treapta, in domeniul sau de activitate? Sau poate consideram arta lipsita de subiectivitate, de individualitate?
Nu contest calitatile operei lui, nu am nici macar experienta necesara de "consumator" de pictura ca sa o fac, dar mi se pare greu de crezut ca, dincolo de snobism si spirit de turma, la o cercetare mai profunda a domeniului, individul nu poate gasi si alti artisti cu ale caror opere sa poata relationa la cel mai inalt nivel. Nu generalizez, evident ca exista destui care chiar rezoneaza cu opera lui si e bine sa fie asa dar, repet, tanarul intelectual ar trebui sa afle ca mai exista si alti pictori.
Revenind la intrebari, habar n'am unde l'as plasa pe Dali. Nu am suficiente date despre el, pentru ca nu m'a interesat destul. Artisti care se apropie de ideal? Hermann Hesse sau Marguerite Yourcenar, Ludwig van Beethoven sau Miles Davis si asa mai departe pana la membri unor formatii din zona metalului extrem de care n'au auzit decat 10 oameni worldwide. Idealul prin definitie intra in sfera utopicului, de aceea poate era bine sa folosim un alt termen, pentru ca in acest caz "idealul" este tangibil, fie si numai punctual.
Cred ca te-ai "aprins" total aiurea.
Incearca sa privesti dincolo de ideile cantonate in subconstient legate de "tinerii din ziua de azi" si gandeste-te putin. Dali e un artist desavarasit (nu, nu te impacienta, nu e singurul, stim, am mai auzit si de altii, respira usor...), in acelasi timp este recunoscut ca fiind o personalitatea excentrica, egocentrista care s-a promovat destul de mult in media. Din ratiunile expuse anterior, am pus intrebarea: "unde il plasezi pe el" ? E unul din "comerciantii de idei" sau un artist "ideal" ?
giiizas....
Nu m'am aprins si n'am treaba cu "tinerii din ziua de azi" (ca n'oi fi eu batran)mai mult decat cu orice "fenomen social".
In plus, am spus clar, n'am date, nu stiu nici macar daca Dali este un artist desavarsit (n'o sa cred pe cuvant pe nimeni in sensul asta). Pot spune ca ma gandeam mai departe de "promovare in media", chiar la actul creator - banuiesc ca nu dauneaza cu nimic statutului de artist ideal (cum il vad eu) faptul ca dupa acest act, iese cu opera in piata si o vinde pe taraba, strigand "doua la zece mii".
Post a Comment