9 si ceva seara, ies de la Ateneu cu a noua a lui Beethoven in minte (ca din Michiyoshi Inoue nu e chip sa ramai cu ceva), ma indrept pe jos spre gara, imi iau de mancat/baut pe tren si ma duc vesel la casa de bilete.
-Un bilet la Cluj, redus.
-Pai cu ce ajungeti la Cluj?
Da, trenul nu circula, nu fusesem atent, fast forward pana a doua zi dimineata, dupa 3 ore de somn chinuite plec in fine din Bucuresti, sa-mi iau bicicleta. In compartiment, o bunicuta de 65+, in blugi, cu casti in urechi, ma intreaba pe mine (PE MINE!!!) daca e ok sa deschida mai mult geamul, daca nu ma deranjeaza curentul. A welcome change fata de ce intalnesc in mod normal, chiar daca rezolva integrame si sudoku in loc sa citeasca, dar poate ca a citit deja mai mult decat voi citi eu toata viata, si oricum framantarile lui Victor din Maine in batalie sa te gandesti la mine (Javier Marias) nu ma fac sa ma simt superior din punct de vedere intelectual.
Speaking my mind, single trail of thought
Alchemist, Chinese Whispers (asta aud eu, oare ce asculta bunicuta...) dar se potriveste oarecum si cu discursul lui Victor. Asta chiar reuseste Marias - o comunicare directa, sincera, deschisa si relativ profunda intre personajul narator si cititor. Fie ca il intelegei sau nu, fie ca il aprobi sau nu, Victor exista, in carne si oase si ganduri si simtiri, nu e doar o fatada, nu e o cutie neagra. Dar oare ajunge? Nu vreau sa ma intorc la ce caut eu intr-o carte, cert e ca asteptarile mele nu sunt aceleasi cand mai am in fata peste 15 ore de drum. Da, chiar, e o carte de tren, de metrou sau autobuz, desi pare mai "intelectuala", desi nu e ce ai numi in mod automat o lectura confortabila. Siret Marias, imi ia ochii cu imagistica, mai arunca si cate o pastila efervescenta care imi agita putin gandurile.
...don Juan sau Juan sau Juanito sau Tellez sau Excelenta Sa, niciodata aceleasi cuvinte sau vocative pentru aceeasi persoana, persoanele sunt atat de variabile ca si povestile, in functie de cine le numeste si le cheama.
Corect in esenta, dar banal, chiar daca poate suna frumos. Cu toate ca sustin ca importanta obiectului e adesea neglijata, n-as merge pana la a contrazice afirmatii ca cea de mai sus. Afirmatie care explica intr-o oarecare masura unul din principalele puncte de interes al autorului - perceptia. Se tot chinuie sa ne faca sa intelegem cat de putine stim despre o persoana, cat de des avem informatii gresite, cat de usor suntem inselati. Ne aduce aminte (de parca uitasem) ca folosim etichete si scurtaturi by default, ca impartim oamenii in categorii, ca rareori vrem sa stim mai mult decat ce e evident. And so on and so forth. Mai scot capul pe geam, mai fac o poza, ma mai uit pe spatele carti, unde scrie ca "Javier Marias atinge profunzimi abisale" si injur... Bine, poate ca exagerez putin, cartea nu e chiar groaznica, elementele de constructie sunt relativ interesante, mai ales un soi de repetitie augmentativa ce puncteaza actiunea si are ca instanta finala cateva fraze care aproape ca fac o impresie mai puternica decat tot restul.
Maine in batalie sa te gandesti la mine si cada spada ta fara tais: mori in deznadejde. Povara sa fiu eu maine pe sufletul tau, sa fiu eu plumb inlauntrul pieptului tau si sa sfarseasca zilele tale in sangeroasa batalie: cada lancea ta.
Putin scarbit de cat de previzibila e actiunea, putin consolat de faptul ca nu aflu, adica nu mi se spune (ca de intuit intuisem demult) chiar totul pana la final, putin plictisit de lovitura de teatru, varianta light, de la sfarsit, inchid cartea, in mod sigur forever, ma uit la ceas, ma uit pe geam, respir adanc si bag mana adanc in rucsac...
-Un bilet la Cluj, redus.
-Pai cu ce ajungeti la Cluj?
Da, trenul nu circula, nu fusesem atent, fast forward pana a doua zi dimineata, dupa 3 ore de somn chinuite plec in fine din Bucuresti, sa-mi iau bicicleta. In compartiment, o bunicuta de 65+, in blugi, cu casti in urechi, ma intreaba pe mine (PE MINE!!!) daca e ok sa deschida mai mult geamul, daca nu ma deranjeaza curentul. A welcome change fata de ce intalnesc in mod normal, chiar daca rezolva integrame si sudoku in loc sa citeasca, dar poate ca a citit deja mai mult decat voi citi eu toata viata, si oricum framantarile lui Victor din Maine in batalie sa te gandesti la mine (Javier Marias) nu ma fac sa ma simt superior din punct de vedere intelectual.
Speaking my mind, single trail of thought
Alchemist, Chinese Whispers (asta aud eu, oare ce asculta bunicuta...) dar se potriveste oarecum si cu discursul lui Victor. Asta chiar reuseste Marias - o comunicare directa, sincera, deschisa si relativ profunda intre personajul narator si cititor. Fie ca il intelegei sau nu, fie ca il aprobi sau nu, Victor exista, in carne si oase si ganduri si simtiri, nu e doar o fatada, nu e o cutie neagra. Dar oare ajunge? Nu vreau sa ma intorc la ce caut eu intr-o carte, cert e ca asteptarile mele nu sunt aceleasi cand mai am in fata peste 15 ore de drum. Da, chiar, e o carte de tren, de metrou sau autobuz, desi pare mai "intelectuala", desi nu e ce ai numi in mod automat o lectura confortabila. Siret Marias, imi ia ochii cu imagistica, mai arunca si cate o pastila efervescenta care imi agita putin gandurile.
...don Juan sau Juan sau Juanito sau Tellez sau Excelenta Sa, niciodata aceleasi cuvinte sau vocative pentru aceeasi persoana, persoanele sunt atat de variabile ca si povestile, in functie de cine le numeste si le cheama.
Corect in esenta, dar banal, chiar daca poate suna frumos. Cu toate ca sustin ca importanta obiectului e adesea neglijata, n-as merge pana la a contrazice afirmatii ca cea de mai sus. Afirmatie care explica intr-o oarecare masura unul din principalele puncte de interes al autorului - perceptia. Se tot chinuie sa ne faca sa intelegem cat de putine stim despre o persoana, cat de des avem informatii gresite, cat de usor suntem inselati. Ne aduce aminte (de parca uitasem) ca folosim etichete si scurtaturi by default, ca impartim oamenii in categorii, ca rareori vrem sa stim mai mult decat ce e evident. And so on and so forth. Mai scot capul pe geam, mai fac o poza, ma mai uit pe spatele carti, unde scrie ca "Javier Marias atinge profunzimi abisale" si injur... Bine, poate ca exagerez putin, cartea nu e chiar groaznica, elementele de constructie sunt relativ interesante, mai ales un soi de repetitie augmentativa ce puncteaza actiunea si are ca instanta finala cateva fraze care aproape ca fac o impresie mai puternica decat tot restul.
Maine in batalie sa te gandesti la mine si cada spada ta fara tais: mori in deznadejde. Povara sa fiu eu maine pe sufletul tau, sa fiu eu plumb inlauntrul pieptului tau si sa sfarseasca zilele tale in sangeroasa batalie: cada lancea ta.
Putin scarbit de cat de previzibila e actiunea, putin consolat de faptul ca nu aflu, adica nu mi se spune (ca de intuit intuisem demult) chiar totul pana la final, putin plictisit de lovitura de teatru, varianta light, de la sfarsit, inchid cartea, in mod sigur forever, ma uit la ceas, ma uit pe geam, respir adanc si bag mana adanc in rucsac...
No comments:
Post a Comment